“Adriana: – Spune-mi, de ce nu mă iubeşti?; Gelu: – Crezi că, dacă m-ai fi întrebat acum şase luni de ce te iubesc, aş fi ştiut ce să-ţi răspund? Te iubeam. Nu te iubesc. E zi acum. Are să fie noapte mai târziu.”

Cuvinte magistrale, pe care le-am păstrat mult timp, aşadar iubim, iar mai apoi nu mai iubim. Dacă avem noroc, desigur.

Cu doamnele bătrâne trebuie să fii draguţă şi naivă, să pari proastă fiindcă doamnele bătrâne sunt deştepte şi pândesc fetele tinere cu ochi invidioşi ca de pisică, gata să se repeadă la ele dacă greşesc cât de puţin cu vorba sau cu privirea. Cu domnii bătrâni trebuie să fii îndrăzneaţă, vorbăreaţă şi chiar puţin cochetă, dar nu prea mult, doar atât cât să măguleşti vanitatea bătrânilor caraghioşi. Atunci se simt întineriţi şi te ciupesc de obraz spunându-ţi că eşti o ştrengăriţă. Şi, fireşte, trebuie să te înroşeşti în asemenea ocazii căci altfel te ciupesc cu mai multă plăcere decât se cuvine şi le spun fiilor lor că eşti uşuratică.

Cu fetele şi cu doamnele tinere trebuie să fii drăgălaşă, să le săruţi de câte ori le vezi, chiar dacă le vezi de zece ori pe zi. Şi trebuie să le iei de talie şi să le dai voie să-ţi facă şi ţie la fel, oricât de mult ţi-ar displace. Trebuie să le admiri rochiile sau copiii, să le tachinezi în privinţa adoratorilor lor, să le lauzi soţii, să râzi prosteşte şi să negi că ai vreo calitate care să se poată compara cu ale lor. Şi, mai presus de toate, nu trebuie să spui ce crezi niciodată, după cum nici ele nu spun ce cred.

Pe bărbaţii celorlate femei trebuie să-i laşi în pace chiar dacă sunt foştii tăi adoratori şi oricât ar fi de frumoşi. Dacă eşti prea drăguţă cu domnii de curând însuraţi, soţiile lor zic că eşti uşuratică. Reputaţia ţi s-a dus şi nu mai poţi pune mâna pe nici un adorator.

O văduvă trebuia să poarte rochii negre hidoase, fără cea mai mică garnitură care să le învelească; nu putea purta nici o floare, nici o panglică, nici o dantelă, nici o bijuterie în afară de broşele de doliu de onix şi colierele făcute din părul răposatului. Şi pe urmă, vălul de crep negru trebuia să îi ajungă până la genunchi, şi numai după 3 ani de văduvie se scurta până la umăr. Văduvele nu trebuiau să vorbească cu vioiciune şi nici să râdă tare, şi chiar când surâdeau, trebuiau să surâdă trist, tragic. Şi lucrul cel mai îngrozitor, nu trebuiau să arate că le place tovărăşia domnilor. Şi dacă un domn ar fi fost destul de prost-crescut să îi arate oarecare interes, ea trebuia să-l îngheţe cu o aluzie demnă, dar bine aleasă, la răposatul ei soţ.

Nu mai era nici fată tânără ca să poată flirta şi dansa, şi nu era nici femeie măritată ca să poată şedea lângă celelalte femei măritate şi să le critice pe fetele tinere care dansau şi flirtau. Şi nu era nici destul de bătrână ca să fie văduvă. Văduvele trebuie să fie bătrâne…atât de bătrâne încât să nu mai dorească să danseze, să flirteze, să fie admirate. Era nedrept să şadă aici demnă şi înţepată, văduvă model la şaptesprezece ani! Era nedrept să vorbească încet şi să plece ochii în pământ când un bărbat mai simpatic venea la standul ei.

Pe aripile vântului – Margaret Mitchell

” Daca ar fi fost o fiinta umana in loc de a fi un caine, i-ar fi spus ei de multa vreme – Nu te supara , dar pe mine nu ma amuza sa duc in fiecare zi un corn in gura. N-ai putea gasi pentru mine ceva mai nou?
In aceasta fraza reiese condamnarea totala a omului. Timpul uman nu se invarteste in cerc, ci avanseaza in linie dreapta . Acesta-i motivul pentru care omul nu poate fi fericit, caci fericirea e nazuinta spre repetare.

Numar zilele de parca ma astept sa ma duca undeva.

Le-am numarat intai cu furie, apoi cu rabdare, pe urma cu un pic de speranta , apoi cu un soi ciudat de drag, ca acum… sa le numar pur si simplu.

Niciodata nu suntem pregatiti pentru coboras, inca savuram cu mare intensitate peisajul din inimile noastre,micile variatii de culoare, temperatura si reprosurile le ignoram cu nonsalanta, iar toamna , ca sa nu mai vorbesc de iarna, sunt anotimpuri de caracterizeaza doar iubirile altora.

Cand devine acel golf linistit al bratului barbatesc, in care doarme capul iubitei, o coroana fierbinte , apasatoare? Cand apropierea dintre buze cere libertate? Cand bate orologiul clipa? Ce coloreaza nepasarea din talgerul balantei pe care ne cantarim iubirea? Cand incepe acest sentiment sa se usuce usor sub presiunea latenta a reprosurilor nerostite, a frustarilor nedigerate, sau a sperantelor nepolenizate de albinele promisiunilor?
Acest moment nu il putem defini decat extrem de rar folosind un verb la timpul prezent. Din perspectiva saptamanilor, a lunilor, sau uneori chiar a anilor, putem retrai esenta sentimentului trait acolo pe varf, unde fericirea a atins efemer cota perfectiunii si care atunci , in clipa istorica , parea doar un pas in sirul sutelor de pasi……trupurile se mai topesc in flacari de pasiuni, saruturile nu sunt ofilite, conversatiile nu poarta flori de mucegai, dar sufletul simte o oboseala care cerseste odihna.

Se pare ca femeile sunt mai dotate de natura decat barbatii sa simta aceasta clipa , sa aiba prima temere..Un gest neatent, o vorba nesabuita, un sfarsit de saptamana in singuratate..sunt semnale ce cristalizeaza indoielile in certitudini. Mai incet sau mai repede, caci fiecare iubire are flacara ei, lumina dintre noi devine mai suava, mai transparenta, mai greu de vizualizat.
Unii isi apara iubirea , punand esente pretioase peste plapanda si nelinistita petala de foc.

Altii , mai intelepti , privesc drumul parcurs impreuna si se bucura , nu pentru ca l-au incheiat, ci pentru ca l-au trait intens cu un companion de drumetie adevarat. Pentru acestia dragostea se stinge lin si transcende diafan, intr-un univers paralel , de unde alte viitoare iubiri isi trag seva. Acestora le va ramane prietenia, increderea si caldura din suflet, precum si o imensa capacitate de a darui…..

Hermann Hesse, in the Prologue to Demian

” 29 Octombrie. Se intampla sa te plictisesti de mine; imi placea si aceasta plictiseala”

” Ce-mi place la tine:
Ochii tai caprui, genele lungi
linia gatului si a umerilor, trupul tau.
Mai ales amestecul de curaj si slabiciune. de indrazneala
si timiditate, de pudoare si patima.
Acel ceva d efata tanara.
Cartile si carnetele tale.

“Ce nu-mi place la tine:
Aerul de fetita prinsa cu o greseala.
Mai ales refuzul de a vedea si accepta viata asa cum este.
un sentimentalism plictisitor….
Lipsa de orgoliu. Prudenta ta sentimentala.”

One love