As vrea sa pot sa fiu o femeie misterioasa, al carei zimbet discret sa ascunda drame si zbucium, care sa aiba secrete ce nu pot fi dezvaluite si ale caror greutate sa apase covirsitor asupra genelor lungi ce sa umbreasca intr-un gri adinc pelicula alb-negru.
Sa fiu foarte greu de inteles, inabordabila si demna, o aparitie care intriga si tulbura.
Cind dupa nenumarate incercari, el ar reusi sa ma scoata intr-o seara la cina, as sti, totusi, sa il las sa intrezareasca sensibilitatea si vulnerabilitatea femeii ce se ascunde in mine.
Intr-un final, desigur, as ajunge si sa ma las sarutata, dar nu oricum, ci abandonandu-ma cu capul lasat mult pe spate, renuntand pentru un minut lung si pasional la responsabilitatile mele vis-a-vis de toate razboaiele care pot sa cada sau sa iste dintr-o simpla privire a mea.
Sigur ca da, minutul ar fi foarte scurt, dupa care eu mi-as reveni si as pleca grabit de la locul in care sarutul lui m-a cotropit, si in zilele urmatoare l-as pedepsi pentru slabiciunea mea, refuzand sa il mai vad.
El ar suferi, mi-ar trimite sute de flori, m-ar implora prin biletele aduse de camerista pe tava de argint etc. etc. etc.

In loc de asta, daca nu imi dau numarul de mobil si adresa de e-mail, s-ar putea spune ca sint increzuta si ciudata; daca nu povestesc si nu rad activ intr-o discutie, s-ar putea spune ca nu sunt sociabila; daca nu reusesc sa port o conversatie avizata despre ce mai e nou , s-ar putea spune ca nu sunt informata …

Ma si mir cum mai reusesc sa se indragosteasca barbatii in ziua de azi…

« Masuratoarea timpului Confuzie »