E tot mai trist pentru mine ceea ce realizez…si anume vad cu mirare si nu inteleg… cum din ce in ce mai rar oamenii au nevoie de oameni. Se pare ca tot mai multi au descoperit ca pot trai si singuri… nu mai ai nevoie de femeie pentru gatit , zambit …spalat…nu mai ai nevoie de barbat pentru reparat, pazit, iubit…………. avem nevoie ocazional pentru altele, iar in rest ne descurcam si singuri. Unde sunt atunci bucuria si armonia? De ce nu ne mai place sa impartim lucrurile mici si bucuriile…de ce ne sperie gesturile dragute , de ce suntem din ce in ce mai inchisi , falsi si incercam sa ne ascundem…
Sa fi ramas oare doar in filme imaginea iubirii , iar in viata reala sa fie din ce in ce mai rar tot ce-i frumos…si barbatii si femeile se feresc de legaturi, toata lumea a invatat sa fie singura, doar eu imi ocup timpul crezand in minuni…..o fi si asta un fel de “destin”….
« Un alt “climat” Ea »
In lumea asta moderna am invatat si inca mai invatam sa fim independenti. Pero, una cosa no tiene porque quitar la otra. Se puede ser independiente y al mismo tiempo tener a alguien a tu lado. Sólo hace falta dejar a las personas que entren en tu vida. Nos gusta más vivir solos porque de esta manera no tenemos que cargar con los problemas de los demás también. Sólo nos tenemos a nosotros mismos y eso ya es más de lo que uno puede aguantar.
Hay una película para ti también hermanita mía. ¡ Ten paciencia!
Suntem singuri pentru ca suntem neputinciosi, tristi, dezamagiti dupa multe sau putine suferinte sau pur si simplu am fost orbiti/atrasi de “farmecul” carierei profesionale.
Nu e o scuza, ne furam singuri caciula crezand ca singuri suntem fericiti.
De fapt, multi dintre noi, suntem mai goi, mai pustiiti si mai dezorientati atunci cand suntem singuri.
In doi e altfel. Ai puterea de azi si taria de maine, atat ca barbat, cat si ca femeie sa treci mai usor peste incercarile vietii, peste pierderea unui job sau umilinta manifestata de un patron.
Nu neg si sunt constienta ca sunt multi oameni care sa descurca foarte bine singuri si in lume, traind in solitudine, fara sa lase sa se vada asta, dar sunt putini:
- poate ca au har divin, asemeni oamenilor care se retrag de aici si merg in manastire ;
- sunt obisnuiti sa se descurce singuri ca asa au fost educati si formati in familie;
- au ajuns sa traiasca singuri constransi de diverse situatii personale, economice etc;
- au spus STOP suferintei/ agresivitatii fizice, verbale dupa o relatie / casnicie de mai multi ani si vor sa fie singuri. Nu mai au incredere sau increderea lor in alti semeni e foarte mica.
Vreau sa cred. Inca mai cred, ca miracole exista, iubire de asemenea.
Oameni buni, mai exista. Important este sa-i intalnesti, sa-ti fie alaturi, sa-ti devina buni prieteni si poate unul din ei un partener de viata.
Sa daruim un zambet, o vorba buna, o mana intinsa, in aceste vremuri grele. Nu e greu, dar cui ii mai pasa ?!
Viata e scurta si neprevazuta si nu putem sa oprim lucrurile care se pot intampla.
Sa incercam sa avem credinta ca maine nu va fi musai mai rau ca astazi.
Sa zambim unui copil, cu ochii frumosi, ce sta in poala mamei sale la metrou sau sa facem un alt gest simplu si aparent banal, si astfel sa putem da pret de cateva clipe atentie unui chip trist, care poate surade si vrea sa nu se mai fie singur.