Cand trecutul reinvie, adesea ne intrebam daca un om poate fi in viata lui de doua ori fericit…daca se poate lasa dus de puterea iluziei de doua sau mai multe ori…
daca ti se poate intampla sa te indragostesti in locul lui/ei…sa te indragostesti, nu asa cum stii ca ti s-ar intampla tie, ci cum i s-ar intampla lui/ei, ca un straniu transfer…
In Turcia oamenii rad, au dorinte pe care le atarna de zid, calatoresc in trecut si tresar cand sunt atinsi de sunetele moscheelor inalte si albastre…
Oare viata pare mereu mai plina cand nu esti acasa? Somnul dispare si tot ce vrei este sa descoperi cat mai multe secrete si sa vezi zambete pe care stii ca nu trebuie sa le negociezi 
Totul pare frumos asezat, colorat si te-ntrebi daca fiecare litera din Carpe Diem inseamna fericire…
Poti manca baclava in fiecare seara si apoi sa stai linistit privind marea sau admirand cadanele dansand cu foc:)
Am ajuns acasa intrebandu-ma daca exista poduri pe care oamenii pot ajunge unii la altii atat de usor precum ajung din Europa in Asia….
"The man bent over his guitar,
A shearsman of sorts. The day was green.
They said, "You have a blue guitar,
You do not play things as they are."
The man replied, "Things as they are
Are changed upon the blue guitar."
And they said to him, "But play, you must,
A tune beyond us, yet ourselves,
A tune upon the blue guitar,
Of things exactly as they are."
