“Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci ?…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:
-Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;
sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…”
” Vazandu-se parasite, unele femei se duc sa-si smulga iubitul din bratele rivalei, o omoara si pier pe esafod sau intra in mormant. Acest lucru , fara indoiala, e frumos; mobilul crimei e o sublima pasiune, care apare impunatoare justitiei omenesti. Alte femei isi pleaca insa fruntea si sufera in tacere; pasesc spre moarte resemnate, plangand, iertand, rugandu-se si amintindu-si pana la ultima suflare. Acesta e amorul, amorul cel adevarat, amorul ingerilor, amorul mandru care traieste prin durere si care moare prin ea.”
Adeseori tinerele fete isi creeaza imagini marete, fermecatoare, chipuri cu totul ideale, si isi fauresc idei himerice despre oameni, despre sentimente, despre lume; apoi, naive, ele atribuie unui oarecare desavarsirile pe care le-au visat si se incred in el; si astfel iubesc in barbatul ce si-l aleg aceasta faptura imaginara…
…si oare n-ar fi o eroare sa crezi ca sentimentele se reproduc? Odata inmugurite, oare nu vor exista ele totdeauna in adancul inimii? Adorm sau se trezesc iar, dupa capriciile intamplarilor vietii; dar raman acolo, iar existenta lor modifica negresit sufletul.
” A te indoi de Dumnezeu inseamna a crede in el “. Tot asa, o femeie nu se apara impotriva iubirii decat atunci cand s-a indragostit.
O tanara domnisoara are prea multe iluzii, lipsa de experienta, pe cand o femeie cunoaste intreaga gravitate a sacrificiilor ce trebuiesc facute. Una cedeaza, cealalta alege. ..Una prea supusa, va ofera trista siguranta a tihnei; cealalta pierde prea mult pentru a nu cere de la dragoste toate miile ei de metamorfoze….
